ADPM Health

Dr. Oana Florea: Cum ne invatam copiii sa nu le mai fie frica de dentist?

Scris de Alexandru Manea

Medicul stomatolog Oana Florea declara ca, in general, copiii preiau frica de dentist in mod nejustificat, de la parintii lor sau de la prietenii din jur. Cei mici ajung sa deprinda aceasta teama chiar inainte de a ajunge practic intr-un cabinet stomatologic.

Dr-Oana-Florea-copii

Aici intervine rolul parintilor lor de a-i obisnui din timp cu vizitele la specialist si cu faptul ca acele controale medicale vin in folosul lor, ajutandu-i sa aiba dinti frumosi si sanatosi.

Dr. Oana Florea (www.drflorea.ro), medic stomatolog cu experienta internationala in Germania si in lucrul cu copiii si cu pacientii anxiosi, cu teama de dentist, explica modalitatile prin care parintii ii pot educa pe cei mici in acest sens.

“In primul rand, trebuie mentionat ca teama de dentist este, in general, o temere invatata de la parinti sau de la copiii din jur (din parc, de la gradinita). Ma refer la situatia in care celui mic ii este frica din start, fara sa fi ajuns in cabinetul medicului stomatolog. Asadar, sta in sarcina parintelui sa-si schimbe el insusi atitudinea fata de acest domeniu, incercand sa creeze o atmosfera pozitiva legata de medicina dentara in general. Este bine sa mearga alaturi de cel mic la controale preventive, pentru a se obisnui cu atmosfera din cabinet, si sa nu mearga doar cand deja exista probleme, iar prima experienta a celui mic va fi direct tratamentul in cauza.

Prima vizita la dentist este una speciala si nu ar trebui sa aiba loc odata cu aparitia primei carii. Aceasta este o simpla intalnire pentru acomodare cu mediul, cu aparatura, cu mirosul, cu lumina si imprietenirea cu medicul care urmeaza sa-i devina parte din anturaj. Acesta poate sa-i faca un periaj cu o pasta cu gust bun. Astfel copilul va intelege ca la dentist nu se intampla nimic rau.

Daca este un copil foarte mic, este recomandat ca la prima sedinta parintele sa stea in scaunul dentar si sa tina copilul in brate, parintele indepartandu-se treptat la sedintele urmatoare”, declara Dr. Oana Florea.

Despre autor

Alexandru Manea

Scrie un comentariu

*