Connect with us

Interviuri

Lorenzo Quinn s-a atasat de Romania: “Este pur si simplu minunat!”

Lorenzo Quinn, unul din cei mai apreciati sculptori ai momentului, fiul celebrului actor Anthony Quinn, s-a indragostit de Romania. Una din creatiile lui se afla in showroom-ul Styland din Bucuresti, iar, recent, artistul a participat la o competitie de enduro la Sibiu, noua lui pasiune. Iata ce declara despre Romania.

Publicat

pe

lorenzo-quinn-1

Lorenzo Quinn. Foto: Teodora Burz (Vestimentaţie Etro, shooting realizat la Styland – Frederic Chopin 34)

Lorenzo Quinn, fiul celebrului actor Anthony Quinn, este unul din cei mai apreciati sculptori ai momentului. Lucrarile sale uimesc o lume intreaga, iar una dintre acestea este expusa chiar in Romania, la showroom-ului brandului fashion STYLAND.

Lorenzo Quinn a vizitat Romania de mai multe ori, ultima data participand la o competitie de enduro, la Sibiu, si spune ca s-a atasat de tara noastra.

Lorenzo a oferit un interviu publicatiei Life.ro, din care am extras urmatoarele pasaje:

lorenzo-quinn-4

Omul, creatia, conditia umana sunt teme recurente in arta dumneavoastra. Ce anume v-a determinat sa explorati aceasta zona in lucrarile dvs.?

Sunt un story teller. Mai mult decat un artist, sunt un „povestas”, de aceea, vreau sa spun povesti despre viata, povesti cu care oamenii sa poata relationa, sa le poata relationa cu propriile lor vieti. Ceea ce se intampla in viata noastra de zi cu zi – mergi la scoala, cresti, ai visuri de indeplinit, ai sperante, ce ii ingrijoreaza pe oameni, ce ii ingrijoreaza cu privire la ziua de maine, cu privire la copii si parintii lor, despre viata, despre moarte, legat de trecerea timpului sau deciziile pe care le au de luat in fiecare zi – asa ca toate acestea sunt teme foarte prezente in lucrarile mele. Asa ca as putea spune ca arta mea este despre crearea unui dialog intre public si arta mea. Spun adesea asta: nu e un monolog, e un dialog.

Vreau ca oamenii sa poata relationa si interactiona cu arta mea. Oricine detine o lucrarea de-a mea, nu a cumparat-o numai pentru valoarea estetica a sculpturii, ci mai ales pentru mesajul care sta la baza acesteia si pentru ca se identifica sau cred in acel mesaj. Si pentru mine acesta este cel mai important lucru, deoarece atunci putem sa vorbim despre o valoare/o dimensiune adaugata a acelei lucrari de arta. Nu mai vorbim despre cele 3 dimensiuni ale artei, ci si despre o a patra – care este sufletul artei.

lorenzo-quinn-6

Schimband un pic registrul, as vrea sa va intreb despre prezenta dvs. in Romania? Care sunt motivele pentru care ati venit in aceasta perioada aici?

Este a doua oara cand vin in Romania. De fapt, nu, nu e adevarat! Am fost aici cu 10-20 de ani in urma, nici nu mai stiu exact. Trebuia sa fac o expozitie in Romania si ceva nu a mers, nu imi mai amintesc detaliile, a fost acum multa vreme. Dar am fost aici doar pentru o noapte. Nu am foarte multe amintiri de atunci. Cred ca era foarte curand dupa ce a fost inlaturat Ceausescu, asadar Romania nu era (desigur) ceea ce e acum. Dar am avut o surpriza cu adevarat minunata cand m-am intors in Romania si am descoperit-o asa cum nu ma asteptam: foarte europeana, deschisa, moderna, in plina dezvoltare, cu peisaje si o natura superbe. Nu mai fusesem in Transilvania, si cand am ajuns acolo – la Rasnov, la Brasov, la cateva dintre partiile de schi – m-am indragostit de locurile astea. M-am indragostit de oameni, de cultura locala… este pur si simplu minunat!

Din cate stiu aveti o mare pasiune pentru enduro…

Da, de asta ma aflu aici. Am descoperit Romania datorita pasiunii mele pentru enduro. E o cursa importanta care se tine aici, care se numeste „Red Bull Romaniacs” si are loc in Sibiu si am fost destul de norocos sa iau parte la aceasta cursa. Asa ca am venit prima data sa vad imprejurimile si sa aflu cum este terenul aici – pentru ca terenul pe care il avem noi in Spania este foarte uscat, nici nu se compara cu terenul din Romania cu pante abrupte, paduri umede – asa ca vorbim despre un stil de a conduce cu totul diferit.

Am fost asa de uimit, m-a cucerit! Asa ca abia astept sa particip. Cursa va incepe… oh, incepe sa imi bata inima! (rade). Acum e momentul! Luni avem conferinta de presa (n.r.: luni, 11 iulie 2016). Sunt foarte fericit, sunt norocos – pentru ca eu nu sunt un profesionist, sunt doar „a passionate rider”, fac parte probabil din cei 90% dintre rideri care participa, dar care nu sunt profesionisti. Facem asta pentru ca ne mana pasiunea pentru acest sport, pentru ca ne place sa conducem, pentru ca iubim imprejurimile in care se desfasoara cursa, pentru ca se aduna oameni din toate colturile lumii la acest eveniment pentru a-si exprima pasiunea pentru acest sport – e ca o mare familie, ca o mare reuniune. Sunt patru categorii ale cursei: aur, argint, bronz si fier. Si pentru ca sunt sculptor, desigur ca voi participa la categoria bronz (rade). Este o cursa provocatoare. Ma gandeam sa particip la categoria „fier”, dar probabil ca ar fi fost prea usor pentru mine. Evenimentul dureaza patru zile si, in functie de stilul pe care il abordezi, cursele tin 5-6 ore pe zi.

Cum a luat nastere aceasta pasiune?

Am inceput sa merg cu motocicleta cand eram foarte mic. Obisnuiam sa merg cu tata cu motorul in imprejurimile Los Angeles-ului, pe dealuri si vai, in deserturile din imprejurimi, iar mai apoi, cand ne-am mutat inapoi la Roma, tata avea o vila cu un domeniu mare si obisnuiam sa mergem cu motocicleta pe proprietatea noastra. Dar apoi, cand m-am mutat in State, n-am mai avut ocazia sa practic sportul asta, asa ca n-am mai condus. Acum am 50 de ani – m-am reapucat de aceasta pasiune la varsta de 44 de ani, pot spune ca am facut o pauza foarte lunga. Se poate spune ca este o pasiune la varsta maturitatii. Cred ca m-am dedicat artei mele, m-am dedicat familiei mele asa ca acum fac ceva ce este doar pentru mine.

N-am sa va intreb despre numele dvs. si despre „mostenirea” legata de acesta (banuiesc ca vi se adreseaza adesea asemenea intrebari), dar am sa va rog sa imi povestiti cea mai draga amintire pe care o aveti alaturi de tatal dumneavoastra, Anthony Quinn.

Probabil momentele in care jucam sah impreuna sunt cele mai dragi mie, si felul in care acestea s-au schimbat de-a lungul anilor, pentru ca, desigur, la inceput ma batea la sah foarte usor, dar, pe masura ce am crescut, am devenit din ce in ce mai bun la asta, si mai apoi am ajuns la momentul in care il puteam bate la sah. Dar nu-mi facea placere sa fac asta. Nu mi-a placut niciodata. Dar erau momente minunate pe care le petreceam impreuna. Doar noi doi. Dintre momentele pe care le petreceam impreuna cu tata, le apreciez cel mai tare pe cele pe care le petreceam doar noi doi, tata si fiu.

Pentru mine el a fost un tata, iar eu ii eram fiu. Cred ca am incercat – intr-un mod gresit – sa le fiu copiilor mei mai degraba prieten. Si asta este o greseala. Acum, celui mic ii sunt mai degraba tata. Cu cel mare am incercat mai mult sa ii devin prieten si asta poate crea confuzii. Prieteni vor mai avea, tata este unul singur!

Interviul integral poate fi citit pe Life.ro

Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *